La o tablă în parc cu bătrânii Becleanului



DSC03153

Vacanțele de vară și de iarnă petrecute la bunici erau un paradis, în care ni se împlineau de cele mai multe ori toate poftele. Acolo, uitam de certurile și restricțiile părinților, de școală și de teme. Era lumea noastră, universul nostru unde nu aveam nici o grijă, ci doar motive de bucurie.

Toate mofturile și plăcerile ne erau îndeplinite numai pentru a ne vedea fericiți și cu zâmbetul pe buze. Dar, cu trecerea anilor nu mai avem chef de vacanțe petrecute la bunici: ne schimbăm gândurile, prietenii, anturajul. Mergem la bunici doar în vizită, când le ducem dorul.

Stând în parc  pe o bancă umbrită și cu gândul dus departe… nu îl pierd în ochi pe un bătrânel împingând  căruciorul în care se află nepotul cel mic și îl supraveghează din ochi pe cel mare, aflat pe tricicletă. E adus de spate și pare obosit. Doar zâmbetul de pe buze nu-i lipsește.

Anii de bătrânețe sunt greu de dus. Bolnavi, cu griji pe cap, cu o pensie mizeră pe care o strică pe medicamente. Viața lor este grea, agasantă și plictisitoare din pricina faptului că nu mai au putere să mute munții din loc cum o făceau în tinerețe.

Acum abia se mai mișcă, mai vorbesc și de văzut văd…în ceață.  Uneori îi găsești adunați la o tablă, la un șah sau o șeptice în parc la umbră. Aici ei se mai destind  și mai uită de boală și de calvarul vieții.

Am o milă și un regret pentru bătrâneii care își petrec ultimii ani din viață într-un azil departe de casă și de cei dragi, departe de amintiri și de locul unde au trăit.

Bunicii și părinții fac parte din noi. Fără ei nu ar fi așa frumoasă viața. Cu siguranță pentru fiecare dintre noi, ei reprezintă actorii principali din filmul vieții. Spre ei ne întoarcem mereu , cu recunoștință, neputând să le mulțumim cu adevărat vreodată pentru tot ceea ce au făcut pentru noi.

Nicoleta MÎRZA

 

La shopping în Beclean



NICOLETA MIRZA

Cinstind vorbind, care femeie  nu a căzut măcar o dată în păcat și a cumpărat dintr-un impuls inexplicabil un lucru ce nu îi trebuia: o bijuterie, o poșetă, o pereche de pantofi – pentru că pur și simplu „ arăta asa de bine, sau…era un chilipir sau… într-o zi o să-mi prindă bine’’.

Plăcerea de a cheltui și de a avea ne caracterizează pe toți, indiferent dacă buzunarul ne-o permite sau nu. Ideea de a face cumpărături ne umple de orgoliu și bucurii. De îndată ce l-am obținut, interesul față de el a pălit. Suntem în postura unui Don Juan feminin care se plictisește imediat de fiecare nouă cucerire.

Este cunoscut: multe dintre femei se eliberează de tristeți, furie, stări depresive, decepții sentimentale, etc…dând iama prin magazine.

În Beclean, ce-i drept, nu avem multe magazine cu haine pe placul tineretului de azi. Shopping-ul e o activitate modernă, care poate fi în orașele mai mari o adevărată aventură, asta dacă vrei să găsești de fiecare dată perla rară. Și cum la noi în Beclean nu prea există perle, ce e de făcut? Majoritatea  tineretului optează pentru Bistrița, iar studenții pentru Cluj.

Dar, să nu fim obraznici și cu nasul pe sus….e bine că avem și atât. E drept, în zilele noastre  ne-am modernizat și ne modernizăm pe zi ce trece, încât azi, majoritatea tineretului își întoarce privirile  după etichete cu prestigiu: D & G, Armani, Lacoste, Versace, Esprit, etc .etc.

Felul în care arăți contează din ce în ce mai mult. Dacă arăți bine, înseamnă că ești în pas cu moda și ai o stare de bine pe care cei din jurul tău o văd și o simt.

Sunt căutate hainele de firmă, dar să fim serioși, cine și le permite, când un tricou din gama de mai sus menționată poate ajunge la un salariu minim pe economie, uneori îl depășește chiar. Cu un salariu minim pe economie românul trebuie să trăiască o lună întreagă, să își plătească cheltuielile și să își întrețină familia.

Nu ne permitem luxul de a purta haine de firmă, deși înturnăm capul după ele, cochetăm și ne clătim privirile după tot ce e frumos. La noi în orășel haine de firmă nu găsești. Clar. Dar avem posibilitatea de a găsi ceva drăguț și modern la prețuri acceptabile.

Ei bine, m-am hotărât să provoc la discuție câteva vânzătoare să aflu cum stăm la capitolul modă și haine. „ Nimic nu vinde mai bine o haină decât părerea unei fete.’’ spun vânzătoarele. „E de ajuns să probeze o tipă drăguță o rochie în magazin și încă două mă întreabă imediat de același model!’’

De ce această nevoie continuă de a face comparații, chiar de a copia look-ul altei femei? În scoală, fata cea mai populară era imediat imitată: de la felul în care își prindea părul, până la gesturi, expresii și vestimentație. Cine-a spus că moda e o chestie simplă­­?

Nicoleta Mîrza