Beclean Press

cu noi esti mult mai informat

FELICITĂRI JURISTULUI BOGDAN TUȘA, NOUL MANAGER AL SPITALULUI ORĂȘENESC BECLEAN

Scris in 04/08/2017 de J de S

O instituție dedicată menținerii sănătății din Beclean reușește să schimbe percepția publicului despre spitale. O dovedește o jurnalistă care fusese nevoită să petreacă cinci zile în spitalul respectiv. Sivia Fechete își povestește experiența internării în spitalul din Beclean.

“Articolul nu este despre domnul doctor ( n.r. Rurac Anatolii), care și-a făcut din punctul meu de vedere meseria exemplar, ci despre oameni și sistemul românesc de sănătate așa cum l-am perceput eu.”, scrie jurnalista.

Recunosc că am vrut să le mulțumesc celor ce m-au îngrijit prin metodele mult consacrate. Însă, de la femeia de serviciu, stagiari, anestezist, toți, fără nicio excepție m-au refuzat. Modul în care acești oameni și-au făcut meseria, grija cu care m-au tratat, a făcut să nu conteze că mă aflu într-un orășel mic de provincie care nu beneficiază de ultima tehnologie. Fără să fie dotat cu cele mai moderne aparaturi Spitalul Orășenesc Beclean compensează prin curățenie, atenția personalului și disponibilitatea medicilor de a fi lângă pacient de fiecare dată când este nevoie. “ mai spune jurnalista.

Bogdan Tușa are 35 de ani, fiind jurist de meserie. Din martie anul acesta, este noul coordonator al instituției sanitare din Beclean, după pensionarea fostului director, doctorița Maria Timar. Spitalul Orășenesc Beclean este situat lângă Drumul Național 17, are o capacitate de 244 de paturi și acordă servicii medicale pentru aproximativ 56.000 de pacienți, din care 12.000 sunt locuitori ai orașului Beclean, iar 44.000 provin din cele 12 comune arondate

Bogdan Tușa și-a propus continuarea proiectelor aflate în desfășurare și intensificarea colaborării cu administrația publică a orașului.

Din conducerea Spitalului Orășenesc din Beclean, instituție aflată în subordonarea Consiliului Local Beclean mai fac parte directorul medical, chirurgul Rurac Anatolii și economistul Reghina Ungur, director economic.

 

 

Distribuie:


image_pdfimage_print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *