Beclean Press

cu noi esti mult mai informat

Beclenara Ioana Timoce, pe coperta revistei Elle

Scris in 16/10/2013 de J de S

ELLE

În timp ce alte fete de-o seamă cu ea se strofocă să scarpine porcul pe burtă, frumoasa beclenară, Ioana Timoce, își continuă cu succes drumul spre faimă. Ca model.

9 (2)

După ce vara asta a pozat la Tokio, noua senzație a modei internaționale, apare pe coperta ediției din octombrie a revistei Elle.  

9 (3)

 „Toată nebunia pozelor s-a întâmplat într-un club din Tokyo, renumit pentru designul interior și mai ales pentru oamenii care trec prin el. E făcut pe 4-5 etaje, nu mai țin minte exact, iar fiecare încăpere are un stil aparte și bănuiesc că și muzica e alta de la o cameră la alta. . Una dintre ele era complet neagră, cu un tavan sufocat de candelabre imense și luxoase, pe când pereții de jur-împrejur erau plini ochi de oglinzi cu rame superbe, ușor vintage. O altă cameră era îmbracată toată în alb, cu multe globuri disco pe tavan și manechine de plastic pe alocuri care dădeau o atmosferă ciudată. Mobilierul din lemn masiv scump cu un aer regesc și suporturile pentru lumânările deja aprinse făceau cu ochiul; nu degeaba cei din lumea modei se învârt în acest conac artistic”  povestește Ioana pe blogul său, dovadă că pe lângă frumusețe, are și talent. Literar. 

9 (4)

Ioana Timoce are 19 ani, este din Beclean, fiica fostului subprefect Grigore Timoce. Și-a început cariera în 2008, după ce sora ei mai mare a trimis niște poze pe  emailul celor de la Best Models. Este considerată a fi printre cele mai talentate tinere manechine din lume. Are 1.76 înălțime și dimensiunile 81-60-89.

9

A defilat  pentru prestigioase case de modă românești și internaționale  Mai multe detalii puteți afla de pe blogul personal: http://ioanatimoce.wordpress.com/

sursa foto : http://ioanatimoce.wordpress.com/

 

Distribuie:


image_pdfimage_print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *