LA NUȘENI  SE CONSTRUIEȘTE O CAPELĂ MORTUARĂ



Sătenii din comuna Nușeni  vor avea o capelă mortuară în comunitate. Anunțul a fost făcut de primarul Ioan Mureșan.

Edilul a anunțat că a devenit necesară construirea unei capele mortuare care să satisfacă necesitățile privind securitatea sanitară și sănătatea publică, precum și cele legate de desfășurarea ceremoniei de înmormântare pentru locuitorii comunei Nușeni.

“Comuna Nușeni a demarat construcția capelei mortuare. Proiectul tehnic este finalizat, banii necesari îi avem prevăzuți în buget. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la demararea acestui proiect”, a precizat primarul Mureșan.

Investiția este realizată din fonduri europene și bugetul local al comunei Nușeni și va are ca termen de execuție anul 2023.

PUNCT OCHIT, PUNCT LOVIT: STRADA PARCULUI ASFALTATĂ



Pe agenda de lucru a primarului Nicolae Moldovan și a administrației locale din orașul de pe Someș a mai fost bifată finalizarea cu succes a unui important obiectiv privind infrastructura stradală.

 Programul administrației locale beclenare de modernizare continuă a infrastructurii stradale și a celei de utilități publice este prioritar pentru comunitatea localității:

”Azi ( 03.11. n.r.) a fost asfaltată strada Parcului. Tot așa vom continua până se asfaltează toate străzile din Beclean și cartierele aparținătoare!  Mulțumesc tuturor pentru încredere!”, a scris primarul Nicolae Moldovan,  pe pagina sa de Facebook.

COFETĂRIA MIOLIA DIN BECLEAN – COFETĂRIA COPILĂRIEI NOASTRE:



O POVESTE DE SUCCES. CARE ERA/ESTE PRĂJITURA TA PREFERATĂ?

Cofetăria MIOLIA –  sau Cofetăria Copilăriei noastre este cea mai veche cofetărie din orașul Beclean, fiind apreciată și îndrăgită de foarte mulți clienți. A funcționat în cadrul Cooperativei de Consum Beclean, fiind cunoscută ca și Cofetăria Central.

Este deschisă neîntrerupt, de aproape 50 de ani,  lângă Banca Transilvania.

Numele Cofetăriei MIOLIA, derivă din Mia (Mia Blaga) , Oli și Lia, fiicele doamnei Mia.

Doamna Mia Blaga este pasionată de cofetărie de mic copil,  având aproape 50 de ani de experiență în profesia de cofetar. A urmat  cursurile de cofetar – patiser în cadrul școlii de cooperație din Târnăveni, în 1973, apoi a lucrat ca și cofetar la Cofetăria Central din Beclean.

Pentru că a îndrăznit să viseze și și-a dorit din tot sufletul să reușească, dragostea si pasiunea pentru ingrediente dulci și de calitate i-au dat curajul doamnei Mia Blaga să deschidă în 2007 Cofetăria MIOLIA, pasiune care a dat naștere unor rețete de prăjituri delicioase.

Cofetăria MIOLIA este cunoscută în oraș pentru delicatesele, tradiționale sau moderne, dar este renumită și prin eleganța și curățenia  spațiului.

Torturile de la Cofetăria MIOLIA sunt, de asemenea, preferate pentru zile de naștere, onomastice și alte evenimente speciale.

În afară de ingrediente unice și atent alese,torturile de la Cofetăria MIOLIA se remarcă și prin aspectul deosebit.

Prăjiturile disponibile la Cofetăria MIOLIA sunt realizate după rețete proprii, dar și rețete tradiționale.

Cofetăria Miolia vă așteaptă în fiecare zi cu o gama largă de produse pentru cofetărie:

  • Cremeș;
  • Eclere;
  • Savarine;
  • Doboș;
  • Ișlere;
  • Amandine;
  • Miolia;
  • Felii caramel;
  • Felii fructe;
  • Cozonac;
  • Chec cu stafide și cacao;
  • Ciocolată de casă;

Iar sortimentele de torturi pe care le găsiți la Cofetăriei MIOLIA: de ciocolată, amandina, caramel, Miolia, fructe, profiterol, yogurta.   

ÎNTÂLNIRI CU OFICIALII DIN ORAȘUL ÎNFRĂȚIT GLODENI DIN REPUBLICA MOLDOVA



Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan și senatorul Ioan Deneș au participat la manifestările prilejuite de cea de a 389-a aniversare a orașului Glodeni din Republica Moldova, oraș înfrățit cu orașul Beclean.

Delegația de la Beclean a fost alături de administrația orașului și a raionului, precum și de reprezentanți ai localității Rozprza, raionul Piotrkow, Polonia.

Primarul Nicolae Moldovan și senatorul Ioan Deneș, însoțiți de președintele Raionului Glodeni, de primarul orașului Glodeni,  doamna Stela Onuțu, au vizitat Consiliul Raional, Liceul Teoretic „Vasile Coroban”, IET Grădinița nr. 5 și Biblioteca „George Coșbuc” Județul Bistrița-Năsăud, filiala Glodeni, unde au avut parte de un mic concert organizat cu mult drag de administrația Centrului de Cultură și a Bibliotecii.