Beclean Press

cu noi esti mult mai informat

30 SEPTEMBRIE : ULTIMUL TERMEN PENTRU PLATA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE

Scris in 29/09/2022 de J de S

Biroul de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei orașului Beclean aduce la cunoștința persoanelor fizice și juridice că ultimul termen scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale se împlinește la data de 30 septembrie 202. 

Pentru a evita plata majorărilor de întârziere, reprezentanții biroului recomandă contribuabililor să achite la termen impozitele și/sau taxele datorate pentru: clădiri, teren, habitat, mijloace de transport, garaje, sau altele, în conformitate cu hotărârile Consiliului Local și cu prevederile legale.

Nivelul penalităților de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Toate impozitele și taxele locale pot fi plătite și online, prin platforma ghișeul.ro unde s-a înrolat și Primăria Beclean. Acest pas sprijină procesul de digitalizare pe care Primăria Beclean îl are în vedere în strategia „smart-city” de dezvoltare a orașului.

Taxele și impozitele locale datorate de către contribuabili, persoane fizice și juridice, pot fi achitate on-line, prin aplicația GHIȘEUL.RO.

Site-ul www.ghiseul.ro  oferă informații utilizatorilor contribuabili în ceea ce privește bunurile impozabile, termenele de plată, debite, plăți realizate, toate acestea pentru toate categoriile de impozite și taxe, chirii, amenzi.

Baza de date cu informațiile solicitate se actualizează în mod automat. Aplicația preia cereri on-line de acces în sistem, conține o secțiune de formulare de declarații on-line, așadar, orice contribuabil își va putea consulta situația financiară: patrimoniu, taxe instituite, plăți, termene de plată.

De asemenea, Primăria Beclean anunță toți contribuabilii, persoane fizice sau juridice, că impozitele și taxele locale se pot achita la sediul instituției de pe Aleea Trandafirilor nr. 2, la ghișeul Casieriei – Serviciul Impozite și Taxe Locale, după următorul program: luni-vineri: de la ora 8.00 la ora 15.00.

Toate plățile se pot efectua și cu ajutorul cardului bancar prin dispozitiv de plată POS.

Distribuie:


image_pdfimage_print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *