Beclean 791: De la târgul prăfuit, la drumul european

Ca simplu cetățean, sunt de părere că o comunitate cu adevărat europeană nu se măsoară doar în numărul de borduri, pavaje, poduri sau piste de biciclete. Adevărata valoare se vede în modul în care sunt tratați toți cetățenii săi. Felul în care primăria își tratează locuitorii este oglinda propriei sale umanități.

Îmi amintesc de Becleanul de dinainte și de după 1989 ca un spațiu cenușiu, din care singura scăpare părea să fie fuga. Era un simplu târg prăfuit, un „sat de pescari” pe malul Someșului și condamnat la uitare. În anul 2000 au apărut însă primele transformări. Atunci am înțeles cu toții că orașul nu mai vrea să fie doar o haltă de tranzit, ci se află în căutarea unei identități urbane reale.

Pentru a înțelege unde ne aflăm astăzi, trebuie să ne amintim de unde am plecat. În perioada comunistă, pilonii localității erau întreprinderea metalurgică și fabrica textilă. Acestea au transformat, peste noapte, mii de agricultori în muncitori de uzină. Tot atunci s-au ridicat cartierele de blocuri, care au ajuns să adăpostească treptat aproximativ 6.000 de locuitori, aproape jumătate din populația orașului de astăzi.

Când regimul s-a prăbușit, Becleanul a devenit o ruină mono-industrială. Orașul părea condamnat, iar tinerii fugeau pe capete. În urmă rămânea o comunitate debusolată, aflată în căutarea unui viitor.

Zilele acestea celebrăm 791 de ani de atestare istorică a orașului. Privesc cu admirație, ca noi toți de altfel, la cât de mult s-a schimbat localitatea în tot acest timp. Dacă suntem sinceri, trebuie să admitem că am fost martorii unor decizii strategice extrem de inspirate.

Marea transformare a Becleanului a început în pragul anului 2000, odată cu primul mandat al primarului Nicolae Moldovan. De atunci, orașul a pornit pe un drum complet nou. Schimbarea a devenit tot mai vizibilă, un progres lent, dar sigur. Realitatea pe care o vedem astăzi în jurul nostru, cu toate plusurile și minusurile ei, a prins contur datorită unei administrații publice modernizate și hotărâte.

E adevărat, din dronă se văd semnele clare ale dezvoltării, dar realitatea nu este întotdeauna ceea ce pare. Ca simplu cetățean, nu pot să nu văd cum vulnerabilitățile locale rămân exilate în culise. Nimeni nu contestă „miracolul urban” spectaculos al Becleanului. În egală măsură, nu putem să închidem ochii în fața contrastelor vizibile și a unor fragilități care încă dor și care pulsează. Nevindecate.

Să fim mândri de drumul parcurs, dar să rămânem corecți și să nu ne lăsăm furați de peisaj! Să echilibrăm cu onestitate aceste diferențe și să încercăm să ne apropiem mai mult unii de alții. Să nu uităm, niciodată, de unde am plecat. Doar așa vom putea redesena viața de pe ulițele unui Beclean cândva prăfuit și plin de noroaie, care astăzi își dorește, respiră și merită un viitor mai bun.

La mulți ani tuturor beclenarilor! La mulți ani, Beclean!