PRIMĂRIA COMUNEI ȘIEU ODORHEI CONDUSĂ DE PRIMARUL IOAN SFINTEAN A INAUGURAT RECENT UN OBIECTIV IMPORTANT PENTRU COMUNITATE – CĂMINUL CULTURAL DIN LOCALITATEA COASTA
Un cămin cultural spațios și modern a fost dat spre folosință comunității din Coasta, obiectivul fiind reabilitat în urma unei investiții suportată de primărie din bugetul local.
Proiectul construirii Căminului Cultural din satul Coasta a fost implementat din bugetul local și a costat 490.000 lei. Căminul Cultural a fost transformat într-o atracție atât pentru localnici cât și pentru cetățenii comunităților învecinate.
Proiectul recent reabilitat a fost gândit ca să deservească întregii comune desfășurarea activităților culturale și sociale aferente acesteia. S-a realizat astfel construcția unei săli de spectacol cu scenă spațiile conexe necesare – vestiar, depozitare, grupuri sanitare – și săli multifuncționale pentru alte activități sociale și culturale.
Cu ajutorul financiar acordat din bugetul local prin proiectul propus de către primarul comunei Șieu Odorhei, Ioan Sfintean, a fost transformată una dintre clădirile cele mai importante din viața comunei într-una mai frumoasă și utilă care oferă deopotrivă spațiu pentru distracție și cultură, activităților de consolidare a comunității și evenimentelor importante ale localnicilor.
Lucrări efectuate la Căminul Coasta:
- Schimbare invelitoare Tabla timp tigla;
- Refacere planseu (rigips ,vata minerala ,corpuri de iluminat )
- montare pe pardoseala placi ceramice;
- Echipare geamuri cu perdele lamelare
- Lucrari de zugravire interioare și exterioare
- Racordare alimentare cu apă
- Construire fosa septică;
- Amenajare parcare in fata Caminului;
- Montare paratrasnet;
- Construire corp exterior grup sanitar ( cladire noua ) si dotare ;